Să fie apa cristalină, faptul că te simți în siguranță ori sentimentul eliberator de a lăsa în urmă viața pe continent și a te refugia pe o fâșie de pământ înconjurată de apă, ingredientele care fac vacanța de vară la Marea Mediterană să fie atât de specială? Noi credem că de fapt este vorba despre chimia dintre aceste ingrediente și peisajele exotice, cultura locală, plus istoria bogată a țărilor care au deschidere la Marea Mediterană. Rezultatul final este un amalgam de senzații și experiențe de vară cool, ale cărui norocos posesor poți fi chiar tu, dacă ți-ai pus în gând să-ți petreci vacanța de vară la Marea Mediterană în acest an.

Astăzi continuăm călătoria în jurul celor mai frumoase locuri de lângă Marea Mediterană cu Cipru, o combinație între cultura și limbajul turc și grecesc care merită să se bucure de atenția ta și promite să te încânte cu plaje curate, zone de scăldat cu ape îngrijite, nisipuri luminoase, refugii private, ape care par înghețate în timp și margini de țărm aparent neîmblânzite. Cipru este una dintre cele mai căutate destinații turistice europene, în principal datorită faptului că vremea este frumoasă și senină din aprilie până în octombrie. Cipru are peste 300 de zile însorite pe an, așadar, este de înțeles de ce turiștii o consideră perla Mării Mediterane

Top 5 stațiuni turistice de vizitat în Cipru

  1. Paphos. Insula Paphos este situată la 139 km sud-vest de Larnaca. Se spune că aici s-a întrupat Afrodita, zeița frumuseții și iubirii, din apele Mării Mediterane. Dacă iubești arheologia, istoria și cultura, vei descoperi o grămadă de atracții turistice aici, începând de la etnografia Imperiului Bizantin și până la Mormintele Regilor, un sit aflat în patrimoniul mondial al UNESCO.

Pentru cei care adoră sportul, în Paphos poți experimenta multiple genuri de activități: o paletă largă de sporturi pe apă, echitație, mersul cu bicicleta sau drumeții prin satele din apropiere.

  1. Ayia Napa. Situată în regiunea de sud-est a Ciprului, insula Ayia Napa te răsfață cu priveliști încântătoare la tot pasul. Este una dintre destinațiile preferate ale turiștilor și pe bună dreptate, când vezi cât cuprinzi cu ochii doar ape cristaline, care te îndeamnă la multiple sesiuni de scăldat, obținerea unui bronz de invidiat sau diverse sporturi nautice.

Îți poți pierde o zi întreagă colindând plajele curate și zâmbitoare (cea mai populară fiind Nissi) sau vizitând „Piața”, cel mai renumit cartier de cluburi din Ayia Napa, un loc bogat în restaurante și cluburi de noapte. Dacă vrei să guști din viața de noapte de pe insula Cipru, The Castle Club este locul în care trebuie să vii. Este cel mai mare club din Cipru și una dintre cele mai populare destinații turistice nocturne de aici.

  1. Limassol. Bun venit în al doilea cel mai mare oraș din Cipru ca mărime și cel care găzduiește portul Limassol, principalul mijloc de transport de pe insulă și un jucător cheie în industria comerțului mediteraneean. Limassol este un oraș bogat în turiști și în cultură, în principal datorită dezvoltărilor economice care au avut loc aici.

Ce poți vizita în Limassol? Mai întâi, trebuie să știi că acest oraș rivalizează cu zonele învecinate la capitolul situri arheologice. Un bun exemplu este cel al ruinelor antice ale lui Kourion, un obiectiv turistic must-see dacă ești fan al pietroaielor antice. Kourion se află în satul Episkopi, la 13 km. distanță de Limassol.  Este un fost oraș-regat și o actuală bijuterie a Ciprului, în ciuda trecerii timpului.

Tot în Limassol te mai poți delecta și cu o vizită la Teatrul Limassol, iar dacă vizitezi Ciprul în septembrie, atunci neapărat trebuie să participi la Festivalul Vinului, desfășurat în această perioadă a anului. Un alt festival interesant la care poți participa aici are loc și în lunile februarie-martie, ce poartă denumirea de Carnaval.

  1. Larnaca. Este unul dintre cele mai vechi orașe de pe insula Cipru. Aici, te poți bucura de plimbări pitorești pe marginea Promenadei Larnaca și poți admira Epava Zenobia, care în 2003 a fost votată drept unul dintre cele mai importante situri arheologice de scufundări din lume.

Dacă vrei să lași în urmă străzile aglomerate din Larnaca, te poți orienta spre lacul de la salină care, dincolo de frumusețea sa uimitoare, este cunoscut pentru fauna bogată, fiind casa a peste 7.000 de păsări flamingo în fiecare an. Iată cum motivele tale pentru a vizita acest oraș vechi din Cipru s-au înmulțit considerabil!

  1. Platres. Acesta este un sat de munte din Cipru, poziționat pe versanții munților Troodos, refugiul perfect pentru tine dacă vrei să te ții departe de plajele însorite sau de promenadele prea aglomerate.

Aici, poți admira pădurile de pin și cursurile de apă, ba poți chiar descoperi și hoteluri ascunse în desișul acestor păduri. Platres este locul în care trebuie să vii dacă ești amator de drumeții sau adeptul picnicurilor în aer liber cu familia.

  1. Protaras. Obișnuiești să mergi cu întreaga familie în vacanța de vară? Stațiunea Protaras din Cipru este locul ideal pentru voi toți. Situată pe coasta de sud-est a insulei Cipru, Protaras este un orășel mic, dar adus la viață de locuitorii săi pașnici și de valurile de turiști: familii, tineri îndrăgostiți sau găști de prieteni care vin aici să îmbine armonios divertismentul cu relaxarea.

În centrul stațiunii Protaras se află plaja Fig Tree Bay, care te întâmpină cu mult nisip fin, ocazii de a practica sporturi nautice și stânci care mărginesc plaja, creând un contrast vizual nemaipomenit. Ce mai poți vizita în Protaras? Biserica Profetului Ilie, de altfel și una dintre cele mai vechi biserici din Protaras, situată pe un deal aflat la 115 m altitudine. Funpark Waterpark este un obiectiv turistic pe placul familiilor cu copii mici, iar Cape Greco, un parc natural protejat se potrivește mai mult cuplurilor însetate de aventuri precum ciclismul, călăria sau traseele montane.

Dacă ajungi vara asta în Protaras, trece pe lista destinațiilor turistice de vizitat aici și Golful Serena. Ascuns de drumurile principale, golful Serena pare a fi o fâșie mică de plajă în comparație cu celelalte stațiuni mai luxoase din Cipru. Cel mai încântător motiv pentru care merită să vizitezi golful Serena este chiar barul incredibil de ciudat de aici, cu mesele de lemn amplasate în mod strategic sub umbra copacilor. O escapadă de un weekend în golful Serena te va face cu siguranță să vrei să te reîntorci cât mai curând aici… sau să nu mai pleci niciodată. 😊

Insula Cipru, oricât pare de mică, are o istorie uriașă. A fost râvnită de mai multe imperii de-a lungul secolelor, iar poziționarea ei îi determină astăzi pe oameni să se înghesuie pentru a-i vizita plajele bogate, insulele spectaculoase și destinațiile turistice de neratat pentru o vacanță la mare cu adevărat satisfăcătoare.

Dacă îți dorești să vezi mai mult decât plaje, apă și nisip, află că Cipru are și situri arheologice, biserici bizantine, mănăstiri și muzee care abia așteaptă să le treci pragul. De asemenea, este o insulă perfectă pentru drumeții, care se bucură de o floră armonioasă și o faună intrigantă. Mai mult de atât, te poți caza cu ușurință într-un singur oraș, iar de aici să iei la pas și restul zonelor captivante ale insulei. Cipru este atât de mic încât îl poți străbate de la o zi la alta, fără a-ți face griji că vei rata o destinație turistică majoră din cauza depărtării față de locația în care ai ales să te cazezi.

Ce zici, cu ce obiectiv turistic îți vei începe turul de onoare al Ciprului în această vacanță de vară?