În general încercăm să ne alegem următoarea vacanță în funcție de anotimp, oscilând între o destinație exotică sau culturală, muntoasă sau cu plaje fermecătoare. Ce ar fi dacă de această dată am alege ceva diferit? Exista printre noi o mulțime de pasionați de istorie doritori să exploreze fiecare colțișor de lume cu încărcătură istorică.

Noi am pregătit  o listă de 7 destinații pentru aceia dintre voi care vor să descopere cele mai impresionante atracții turistice cu însemnătate istorică.

Egipt

În Egipt se găsește și în ziua de astăzi una dintre cele șapte minuni ale lumii. Piramida lui Keops, cunoscută și sub numele de ,,Marea piramidă din Giza” este cea mai veche minune și totuși, singura care s-a păstrat până în zilele noastre. Construită undeva în jurul anului 2.560 î.Hr., a fost considerată mai bine de peste 4.000 de ani cea mai înaltă construcție din lume, până la apariția Turnului Eiffel. 

Interiorul piramidei este unul foarte complex. Acesta începe cu un coridor îngust și înalt de doar un metru care coboara undeva în jur de 100 de m până la o încăpere săpată în stâncă.  La aproximativ 20 de meti de la intrare se află un alt coridor ascendent care se termină cu ,,Marea galerie”. Din acel punct, un coridor duce spre ,,Camera Reginei”, iar un altul spre ,,Camera Regelui”. 

Așadar, Egiptul este o destinație plină de mister și absolut fascinantă pentru un iubitor de istorie și arheologie. 

India

Numit și Palatul Coroanei, Taj Mahal este una dintre cele 7 minuni ale lumii și este situat în orașul Agra. Pe lângă frumusețea arhitecturală a clădirii, Taj Mahal reprezintă și un simbol al iubirii, acesta fiind contruit la ordinul împăratului mongol Shan Jahan în memoria soției sale, Mumtaz, care a murit în momentul în care i-a dat naștere celui de al 14-lea copil. Construcția mausoleului a durat în jur de 20 de ani și a fost realizată de 20.000 de muncitori care au încercat să realizeze monumentul perfect din marmură și gresie roz. Ridicarea mausoleului a dus la sărăcirea poporului care s-a întors împotriva împăratului atunci când a venit la putere fiul acestuia. 

Taj Mahal rămâne una dintre cele mai frumoase construcții realizarea vreodata pe care trebuie neaparat să o vizitezi dacă ajungi în India. 

Dacă ești fascinat de această destinație, îți recomandăm să citești: Descoperă farmecul Indiei: 5 atracții turistice care trebuie neapărat vizitate 

China

Marele zid chinezesc este cea mai mare construcție a lumii antice și este considerată și în zilele noastre ,,cel mai lung zid de pe Terra”.  Acesta măsoară 21.196,18 de kilometri lungime și este una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din China. A fost construit în timpul dinastiei Qin pentru a proteja zona de nord a țării de atacurile nomazilor Xiongnu.

Zidul poartă și o legendă celebra, a frumoasei Meng Jiangnu care a distrus o parte din zid cu lacrimile sale.  Meng venise să își viziteze soțul care a fost luat cu forța să muncească la Zid, fără să știe că acesta între timp decedase. Ceilalți constructori nu au vrut să-i spună adevărul și au mințit-o că soțul ei se află la “urmatorul turn”. Ea a mers din turn în turn de la un capăt la altul al zidului până când și-a dat seama de adevăr. Atunci când a ajuns la ultimul turn, a început să plângă atât de tare încât o porține de zid s-a fisurat. În cinstea ei s-a ridicat și un templu. 

Machu Picchu

Machu Picchu este un sat incaș care datează din secolul al XV-lea și este situat în regiunea Cusco. Orașul a fost dat uitării aproximativ 400 de ani, până când a fost descoperit de arheologul Hiram Bingham în 1911.  Până și în zilele noastre reprezintă una dintre cele mai enigmatice și fascinante locuri străvechi din lume. Încă nu se cunoaște cu exactitate numărul locuitorilor din acest oraș și motivul pentru care a fost construit. Cercetătorii au ajuns însă la anumite supoziții conform cărora acest loc ar fi fost locul de vacanță pe timp de iarnă a lui Pachacutec. 

Arhitectura cetății este absolut impresioanantă, oferind un tablou compus din temple, apeducte, grădini verzi, terase. Toate elementele se îmbină perfect și oferă o priveliște care îți taie răsuflarea. 

Roma, Italia

Colosseumul din Roma reprezintă și în ziua de astăzi una dintre atracțiile principale ale Italiei. Arena a fost construită începând cu anul 72 d.Hr de trei împărați flavieni: Vaspasian, Titus și Domitian. Acesta a fost primul amfiteatru construit la Roma care a găzduit spectacole cu gladiatori și alte asemenea evenimente. 

În Evul Mediu Colosseumul a fost folosit drept fortăreață, iar pe la sfârșitul anilot 1700 a devenit deja o ruină romanică. 

Această construcție este considerată a fi una dintre cele mai mari opere arhitecturale romane, iar în prezent se înghesuie zilnic turiști dornici de a vedea o istorie care se menține vie și fascinează constant. 

Yucatan, Mexic

Piramida lui Kukulkan este cunoscută și sub numele de ,,El Castillo” și reprezintă o piramidă mesoamericană, situată în centrul sitului arheologic Chichen Itza din Yucatan, Mexic. Este una dintre cele mai cunoscute construcții mexicane și a fost construită în onoarea zeului șarpe cu pene, Kukulkan. 

Piramidele mexicane se deosebesc vizibil de cele ale egiptenilor. În timp ce construcțiile vechilor egipteni aveau formă geometrică și exterior neted, în cazul celor mexicane este vorba de piramide trepte care nu au bază pătrată.

Iordania

Petra este un oraș antic situat în Iordania care ascunde temple săpate direct în sâncă, înalte de 42 de metri. Această destinație este foarte cunoscută pentru că a servit drept platou de filmare pentru partea finală a filmului Indiana Jones și ultima cruciadă. 

Orașul a fost construit de nabateeni în secolul al VI-lea și a fost capitala  lor până în anul 106 d. Hr.  când a devenit componentă a Imperiului Roman. 

Acest loc impresionează nu numai prin templele construite direct în stâncă, ci și prin modul în care acestea se dezvăluie. Pentru a ajunge acolo trebuie să treci printr-un canion spectaculos care îți dă impresia că vei pătrunde într-un loc mistic.