Ce poate fi mai frumos, pe timpul iernii, decât să pleci într-o vacanță exotică, într-o destinație călduroasă? Dacă te temi că bugetul nu îți permite o asemenea vacanță, te vei răzgândi după ce vei citi lista făcută de noi, cu destinații exotice ieftine, în care poți merge fără să rămâi fără economii.

Maldive, Puerto Rico, Cancun sau Costa Rica sunt, într-adevăr, destinații exotice la modă, care însă necesită un buget generos, fiind foarte scumpe. Însă există și unele destinații exotice mai accesibile, care îți oferă cadrul ideal pentru o vacanță de neuitat.

Destinații exotice ieftine, ideale pentru vacanța de iarnă

Thailanda 

Această destinație exotică din Asia de sud-est este în topul preferințelor românilor atunci când vine vorba despre vacanța de iarnă. Asta pentru temperaturile sunt extrem de plăcute, adică în jur de 28-30 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că te poți bucura atât de băi în Ocean și stat la plajă, cât și de explorat obiectivele turistice în condiții favorabile. E important de menționat că în perioada noiembrie- februarie, în Thailanda este sezonul rece, de după încheierea musonului. Acest lucru nu te dezavantajează deloc, temperaturile de peste 40 de grade din sezonul cald, precum și umiditatea crescută, pot deveni o adevărată corvoadă chiar și în vacanță.
Thailanda a devenit o destinație accesibilă, mai ales de când românii au posibilitatea de a găsi un zbor dus-întors la prețuri mai mici de 500 de euro. Condiția este, bineînțeles, să iei biletele de avion cât mai devreme. Această regulă se aplică și la cazare. Prin Airbnb ai posibilitatea de a închiria un apartament sau o casă la cheie cu tarife care încep de la 150 ron/ noapte.

Egipt

Egipt este, de asemenea, o destinație exotică în care îți poți planifica o vacanță pe timpul iernii, fără să ai nevoie de un buget colosal. Din cauza atentatelor din anii trecuți, tarifele de cazare au scăzut considerabil, la fel și prețurile la mâncare și nu numai.
În perioada octombrie-iunie, temperaturile din Egipt depășesc cu puțin 30 de grade, în timp ce în alte perioade ale anului depășesc lejer 40 de grade.
Băile în Marea Roșie, zilele petrecute la plajă și vizitarea piramidelor ori plimbările în deșert fac din vacanța exotică în Egipt una cu adevărat intensă și specială.
Agențiile de turism oferă o mulțime de oferte avantajoase, așa că un buget de 500 de euro/ persoană îți vor ajunge pentru o vacanță de o săptămână care să includă transport cu avionul, cazare la un hotel de 4 sau 5 stele, precum și micul dejun.

Dubai

Mai mult ca sigur nu te-ai fi gândit că Dubaiul poate fi considerat o destinație de vacanță ieftină. Ei bine, îți vom demonstra că poate fi!
În luna ianuarie, de pildă, poți achiziționa o vacanță de la o agenție de turism cu puțin peste 300 de euro de persoană – în acest tarif sunt incluse 7 nopți de cazare la un hotel din zona centrală, precum și transport dus-întors cu avionul (companie low-cost).
În prima lună a anului, temperaturile din termometre ating 25-30 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că vei avea parte de o vacanță pe cinste, care îți va permite să faci plajă, să înoți, să descoperi deșertul și să te bucuri de tot ce îți oferă această destinație.

Indiferent de destinația exotică pe care o alegi pentru vacanța de iarnă, e important să te documentezi temeinic cu privire la condițiile meteorologice, astfel încât să te asiguri că nu nimerești în plin sezon ploios. De asemenea, verifică alertele de călătorie de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, astfel încât să fii informat cu privire la posibile situații periculoase din zonele în care călătorești.
Pentru situațiile neprevăzute, e bine să îți faci și o asigurare de călătorie înainte de a pleca în vacanță. În acest fel, te asiguri că orice probleme ai avea, vei beneficia de asistență medicală în cadrul unei clinici private, fără să mai fie nevoie să plătești taxe suplimentare.
Dacă ai emoții în ceea ce privește planificarea vacanței ideale într-o destinație exotică, apelează la o agenție de turism, nu organiza vacanța pe cont propriu. Cei de la agenție au experiență și cunoștințe în domeniu, ceea ce înseamnă că vor face tot ce este necesar pentru ca tu să ai o vacanță reușită.