Tururile virtuale puse la dispoziție de către anumite muzee sau centre culturale nu sunt deloc ceva nou. Au devenit, însă, căutate și importante mai ales în această perioadă, când întreaga lume se confruntă cu restricții, mai mult sau mai puțin dure, de a își părăsi locuința. Multe persoane au fost nevoite să își anuleze planurile de călătorie și unul dintre cele mai mari regrete pe care le au este imposibilitatea de a își valorifica această pasiune.

Din fericire, cei care obișnuiesc să călătorească în scop cultural, care iau orașele la pas pentru a vizita cele mai populare muzee și atracții turistice din lume, au posibilitatea să o facă online. Majoritatea locațiilor de acest tip, mai ales din Europa și Statele Unite, sunt acum deschise online, pentru a păstra viu interesul vizitatorilor.

Am selectat pentru tine top 10 tururi virtuale pe care ți le recomandăm, din trei categorii extrem de populare: muzee, galerii și castele sau palate. Petrece-ți serile și zilele de weekend în Asia, Statele Unite sau Europa.

Castelele de pe Valea Loarei, în Franța

Această zonă minunată din Franța a fost înscrisă, în 2000, pe lista locurilor din patrimoniul mondial UNESCO. Adună într-un peisaj superb peste 50 de castele sau reședințe burgheze, dintre care preferatele noastre sunt Castelul Chambord și Castelul Chenonceau.

Castelul Chambord, pe care îl poți vizita online aici, este extrem de popular atât datorită arhitecturii renascentiste deosebite, cât și datorită mărimii – are nici mai mult, nici mai puțin, decât 365 de camere! La Castelul Chenonceau, grădinile te vor vrăji iremediabil. Intrarea în castel este străjuită de o alee de platani, iar în partea dreaptă este cea mai celebră grădină a castelului, cea a Caterinei de Medici, în care recent a fost reconstruit un labirint verde, chiar după planurile originale ale acesteia.

Sala Oglinzilor, Palatul Versailles, Franța

Tot în Franța, o altă atracție căutată, pe care o poți vizita printr-un tur virtual, este Sala Oglinzilor din Palatul Versailles. Aici s-a semnat binecunoscutul Tratat de la Versailles, iar castelul a reprezentat reședința regală permanentă a regilor Franței pentru mai bine de 100 de ani.

În Sala Oglinzilor, cele 17 geamuri care au vedere către grădină sunt reflectate de tot atâtea arcade, fiecare dintre ele formată din 21 de oglinzi.

Taj Mahal, India

Construcția impunătoare din marmură albă nu are nevoie de introducere. Creat de împăratul Mughal Shah Jahan pentru a găzdui mormântul soției sale, Mumtaz Mahal, mausoleul este vizitat astăzi de peste 8 milioane de oameni în fiecare an. Te poți bucura și tu de priveliștea uimitoare într-un tur virtual al curții și grădinilor.

Taj Mahal a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO încă din 1983, ca o piesă arhitecturală unică și un simbol al istoriei bogate a Indiei.

Palatul Schönbrunn, Vienna, Austria

Reședință imperială de vară, Palatul Schönbrunn a fost construit la mijlocul anilor 1600 și reconstruit la începutul secolului următor, după de a fost distrus de turci. La vremea aceea, împăratul Leopold își dorea o reședință care să egaleze în grandoare Palatul Versailles.

Grădinile și curțile ce înconjoară palatul nu sunt nici ele mai prejos, cu statui, fântâni arteziene și alei largi. Încă din 1752, pe domeniul palatului există și Grădina Zoologică Schönbrunn. Poți vizita câteva săli din interiorul muzeului în acest tur virtual.

Muzeul de Știință din Londra

O atracție potrivită atât pentru adulți, cât și pentru copii, deși un muzeu de știință nu ar fi, pentru mulți, prima opțiune de petrecere a timpului liber. Datele spun, însă, că Muzeul de Știință din Londra este vizitat anual de peste 3 milioane de oameni, fiind un mediu extrem de interactiv, cu galerii și expoziții 3D, proiecții, experimente.

Fondat în 1857, găzduiește astăzi cea mai veche locomotivă cu aburi, primul motor cu jet, modulul de comandă al Apollo 10, documentația primei masini de scris și multe alte astfel de exponate cu o valoare imensă în istoria științei din întreaga lume. Mai mult decât atât, este unul dintre muzeele cu cele mai complexe tururi virtuale, care îți permit să vizitezi toate etajele și zonele de exponate.

Muzeul d’Orsay, Paris, Franța

Unul dintre cele mai frumoase și impresionante muzee de artă din lume, Musée d’Orsay a fost inaugurat destul de recent, în 1986, în fosta clădire a Gării d’Orsay. Cu o colecție impresionantă de opere impresioniste și post-impresioniste, dar nu numai, muzeul găzduiește artă plastică, sculptură, fotografie și artă decorativă. Iar astăzi poate fi vizitat și prin tururi virtuale.

Printre artiștii ale căror opere le poți vedea în Muzeul d’Orsay se numără Édouard Manet, Edgar Degas, Paul Cézanne, Claude Monet, Pierre-Auguste Renoir, Vincent van Gogh, Paul Gauguin.

Muzeul Luvru, Paris, Franța

Muzeul Luvru, găzduit de o fostă reședință monarhică, Palatul Luvru, este unul dintre cele mai cunoscute și vizitate muzee din lume. Aici poți vedea celbra pictură Mona Lisa (Gioconda), de Leonardo da Vinci, sculptura Venus din Milo – statuie din Grecia Antică – sau Codul lui Hammurabi, cea mai veche culegere de legi,  din timpul Mesopotamiei antice.

Muzeul Luvru este, așadar, un muzeu bogat în arta și istoria întregii lumi, din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Este, probabil, una dintre cele mai importante experiențe pe care nu trebuie să le ratezi. Pe website-ul oficial, muzeul oferă periodic tururi virtuale ale diferitelor zone sau galerii.

Palatul Dogilor sau Palatul Ducal, Veneția, Italia

Deși când ne gândim la Italia, ne vin, mai degrabă, în minte Vaticanul, Colosseum-ul sau Fontana di Trevi, Palatul Dogilor din Veneția merită, din punctul nostru de vedere, aceeași atenție. Se află în Piața San Marco, lângă Bazilica San Marco, alte două atracții extrem de populare.

Și nu degeaba este Palatul Dogilor un simbol al Veneției – reflectă, prin arhitectura sa, cultura extrem de bogată a acestui oraș. Arhitectura bizantină și orientală se îmbină armonios, oglindind relațiile comerciale și culturale pe care Republica Venețiană le avea cu alte alte țări europene. Poți afla mai multe despre palat și vizita anumite secțiuni în tururi online.

Muzele Guggenheim din New York, Statele Unite și Bilbao, Spania

Muzeul The Guggenheim sau Solomon R. Guggenheim din New York găzduiește colecții de artă impresionistă, postimpresionistă, dar și artă modernă și contemporană. A fost înființat în 1939, dar s-a mutat abia în 1959 în clădirea sa actuală, proiectată de Frank Lloyd Wright, un reper important din punct de vedere arhitectural.

Cu o colecție în permanentă dezvoltare, Muzeul Guggenheim s-a extins ulterior și în alte locații: Bilbao în Spania, Veneția în Italia și Abu Dhabi în Emiratele Arabe Unite. Poți vizita diferite zone din interiorul și exteriorul muzeelor din Bilbao și New York prin aceste tururi virtuale.

Grădina Zoologică Houston din Statele Unite ale Americii

O altă atracție populară în întreaga lume sunt grădinile zoologice, acvariile și delfinariile. Pot fi o activitate distractivă și extrem de educativă în special pentru cei mici. Iar multe astfel de locații au început, în ultimii ani, să pună la dispoziție și tururi virtuale sau transmisiuni live cu animăluțele pe care le găzduiesc.

Un astfel de exemplu este Grădina Zoologică din Houston, care are o pagină dedicate transmisiunilor live ce au loc de regulă în fiecare după-amiază.