Chiar dacă vacanțele sunt asociate cu momente de relaxare și răsfăț de aproape toată lumea, fiecare om are propriile nevoi și preferințe atunci când vine vorba de a pleca într-o călătorie. Unii oameni preferă călătoriile pline de aventuri și peripeții, cu multe obiective turistice interesante de vizitat, pe când alții nu-și doresc decât să aibă parte de liniște, cât mai puțină activitate posibilă și clipe prețioase de reflectare asupra vieții lor. Sunt oameni care, atunci când pleacă în călătorii, își doresc să aibă parte de cât mai multă socializare, vor să cunoască oameni noi, să se împrietenească cu alți turiști sau localnici, dar și persoane care fac tot posibilul pentru a evita interacțiunile, preferând să rămână singuri.

După cum ai intuit deja, vorbim despre câteva tipologii de turiști interesanți, cu care ne bucurăm să-ți facem cunoștință în rândurile ce urmează.

1. Turiștii cu buget restrâns. Sunt cei care caută cele mai ieftine vacanțe, fie că este vorba de necesitatea de a-și petrece concediul undeva sau de o evadare din rutină. De obicei, acești turiști nu își planifică dinainte călătoriile, deoarece vor să aibă un program flexibil pentru a se bucura de cât mai multe activități gratuite sau lucruri neprevăzute și accesibile care le pot ieși în cale. Caută oferte călătorii care să se plieze pe un buget cât mai restrâns, care să nu le afecteze cheltuielile generale. Își doresc să meargă în vacanțe de vis ieftine, în care se pot recrea fără sentimentul de vinovăție că au cheltuit mai mult decât au anticipat.

2. Turiștii interesați de cultură. Acești oameni călătoresc în scopul de a-și îmbogăți universul cultural. Pe lista lor de activități zilnice se regăsesc multe obiective turistice de vizitat, deseori fiind vorba despre monumente istorice, catedrale, muzee, galerii de artă, construcții vechi și arhitecturi care, deși dăinuie de secole, au fost conservate excelent până în prezent. Acest gen de turiști vor să meargă în destinații de vacanță în care istoria se împletește cu actuala cultură locală, oferindu-le o experiență unitară de călătorie.

3. Turiștii care caută senzații tari. Ei sfidează legile gravitației, sunt dependenți de adrenalină și merg până la capătul lumii pentru a obține cele mai intense senzații de pe urma unei călătorii, pe care numai activitățile precum cățăratul pe munte, săriturile cu parașuta, scufundările sau cursele de mașini le-ar putea oferi.

4. Turiștii aventurieri. Sunt ușor diferiți de cei de la punctul anterior, prin faptul că sunt interesați de experiențe unice, mai degrabă decât extreme. Lor le place să exploreze destinații turistice deosebite, să-și construiască un itinerariu pe care să-l respecte și să meargă în excursii exotice în care să se distreze, dar și să descopere locuri noi, oameni noi și stiluri de viață diferite de ale lor.

5. Turiștii de-o zi. Ei nu își doresc neapărat să călătorească la mare distanță de casă, ci mai degrabă simt nevoia să-și schimbe locația pentru o zi. Așadar, se orientează către locații turistice România, destinații turistice în țară, idei de concediu în țară sau vacanță în țară, pentru că nicăieri nu te simți mai bine ca acasă, nu-i așa?

6. Turiștii care călătoresc în grup. Fie că este vorba de grupul prietenilor din copilărie sau un grup de cupluri, acești turiști se distrează cel mai bine în compania persoanelor apropiate. Călătoriile au un farmec aparte atunci când ai compania potrivită alături, iar această categorie de turiști nici nu ar visa să plece în destinații turistice pe cont propriu.

7. Turiștii colecționari. Ei sunt aici doar pentru a colecționa momente dragi în destinații turistice ieșite din comun, mai puțin vizitate ori cunoscute. De îndată ce ajung în locațiile dorite, capturează totul fie în memorie, fie în fotografii, iar apoi vorbesc despre experiențele acumulate la modul poetic. „Nu ai trăit cu adevărat până când nu ai văzut Luminile Nordului din Norvegia” este o replică pe care ai putea-o auzi din gura turiștilor colecționari.

8. Turiștii conformiști. Această categorie de turiști nu călătoresc pentru satisfacția personală, ci mai degrabă pentru acceptarea socială. Pentru ei, nu contează atât de mult ce destinații turistice aleg, de aceea nici nu le acordă prea multă importanță, ci este mai important ce cred colegii/prietenii săi despre locurile pe care le-au vizitat.

9. Turiștii evazioniști. Sunt cei care fug de locațiile familiare, de responsabilitățile vieții de zi cu zi, de un amalgam de sentimente nedorite. Orice pare a fi un bun pretext pentru a călători și a se îndepărta de tot ceea ce le displace în viața lor la momentul prezent: plictiseala, îngrijorarea, inima zdrobită, vinovăția, teama, eșecul, conflictele, reflexia lor din oglindă – toate acestea pot fi lăsate în urmă cu doar un bilet de avion spre o țară nouă și necunoscută.

10. Turiștii axați pe auto-îmbunătățire. Pe ei îi admiri pentru faptul că văd călătoriile precum o modalitate de a se auto-dezvolta, auto-cunoaște, auto-îmbunătăți. Se trezesc devreme, își împachetează conștiincioși bagajele, iar atunci când pleacă în călătorii, își petrec timpul afară până noaptea târziu, bucurându-se de tot ceea ce noua destinație are de oferit. Ei sunt cei care fac multă cercetare înainte de a-și alege următoarea destinație turistică, își împachetează pentru drum o tonă de cărți, doar pentru a se întoarce acasă cu și mai multe, dar știind că efortul merită pe deplin, căci la final vor reveni în țară mai câștigați din punct de vedere personal și intelectual.

Dacă ai ajuns la final, cu siguranță ai reușit să-ți conturezi propriul tău profil de turist, în funcție de trăsăturile tipologiilor prezentate mai sus. Nu trebuie să te încadrezi 100% într-o singură tipologie, ci poți îmbrățișa mai multe trăsături de la câteva sau fiecare dintre acestea. Așa cum îți spuneam la început, fiecare om are preferințele și nevoile sale pe care este dator să și le îndeplinească atunci când decide să plece într-o călătorie. 😊