Câteva escapade de weekend te vor ajuta să faci față mai bine stresului cotidian, permițându-ți să te deconectezi temporar de la tot ce ține de viața de oraș. Vrei să evadezi în mijocul naturii și să te bucuri de un weekend sălbatic? Iubești aventura și pentru tine un weekend la munte înseamnă mai mult decât plimbările prin stațiunile aglomerate și savuratul preparatelor tradiționale la restaurante cu vedere la munte? Iată câteva destinații ideale pentru tine!

Dacă preferi în loc de vacanțe escapade de weekend mai dese, nu ar trebui să alegi destinații care se află la mai mult de 3-4 ore distanță de casă pentru că altfel riști să petreci mai mult timp pe drum, în mașină sau în tren, decât bucurându-te de natură. Așadar, am pregătit pentru tine o listă scurtă cu sugestii potrivite pentru escapade de weekend.

Canionul 7 scări – 2h 45 min

La mai puțin de 3 ore de mers cu mașina pornind din București către Brașov, în dreptul localității Timișu de Jos, vei descopri un loc pe care nu îl vei uita curând: Canionul 7 scări.

Traseul pornește de pe malul Șipoaiei și pătrunde în pădure, însă abia după mai bine de jumătate de oră de mers agale pe cărarea de munte vei ajunge la punctul de taxare de la intrarea în canion. Adulții plătesc o taxă de vizitare de 10 lei, în timp ce copiii vor plăti 5 lei.

După ce intri în canion și ajungi la prima scară din cele 7, explorarea acestuia nu va dura mai mult de o oră, cu tot cu opririle pentru admirat natura și făcut poze “instagramabile”.

Imediat ce se iese din canion, poteca marcată cu punct roșu te va purta înapoi la punctul de taxare, de unde te poți întoarce către mașină. Însă dacă apetitul de aventură nu ți-a fost satisfăcut pe deplin, tot de la punctul de taxare poți achiziționa bilete pentru circuitul pe tiroliană, cu ajutorul căruia poți ajunge mai repede în locul de unde ai pornit traseul. Taxa pentru tiroliană este de 50 de lei pentru adulți și de 20 de lei pentru cei mici.

Poți înnopta atât în Timișu de Jos, cât și în Săcele, Brașov sau chiar Predeal. Alege unitatea în care te cazezi în funcție de locurile pe care vrei sa le explorezi în ziua următoare. 

Parc de aventură Rânca – 4h

Dacă iubești aventura și îți dorești să petreci câteva zile departe de agitația din oraș, ar trebui să îți planifici un weekend la Rânca. Stațiunea montană gorjeană nu numai că oferă o mulțime de variante atunci când vine vorba despre trasee pe munte, însă îți pune la dispoziție și un parc de aventură cu tiroliană și circuit de cățărare.

Unele trasee pot fi practicate chiar și de copiii de 2 ani, în timp ce altele sunt foarte complexe și necesită anumite abilități.

În ceea ce privește tariful de intrare, taxa pentru un adult este de 20 de lei, iar pentru copii de 15 lei.

Prăpăstiile Zărneștiului – 3h

Cunoscută și sub denumirea de Cheile Zărneștiului, zona prăpăstiilor face parte din Parcul Național Piatra Craiului. Dacă ești iubitor de natură și ai nevoie și de o doză de aventură pentru a te simți cu adevărat bine, atunci vei fi extrem de încântat de traseul care duce la cabana Curmătura și care trece prin Prăpăstiile Zărneștiului.

Peisajele deosebite, fauna și flora, precum și liniștea regăsite în această zonă sunt elementele care îți garantează o esacapadă relaxantă și greu de uitat.

De la intrarea pe Chei, ai două trasee la dispoziție pentru a ajunge la cabana Curmătura. Unul este de 1,5 – 2 ore, în timp ce altul necesită 2,5 ore. În funcție de timpul pe care vrei să îl dedici traseului, îl vei alege pe cel mai potrivit pentru tine. Poți pleca pe un traseu și te poți întoarce pe celălalt – în acest fel explorezi ambele circuite.

Este important de menționat că la ieșirea din localitatea Zărnești găsești un parc de aventură care îți pune la dispoziție 4 trasee de dificultate diferită, dar și șase tiroliene. Așadar, dacă îți mai rămâne energie după traseul prin Cheile Zărneștiului, o poți consuma aici.

Taxa de vizitare a Prăpăstiilor Zărneștiului este de 5RON și poate fi achitată online. În ceea ce privește cazarea, ai la dispoziție o mulțime de variante – poți înnopta atât în Zărnești, cât și în Bran sau Moeciu.