Băile Herculane este o stațiune asociată adesea cu arhitectura comunistă, clădiri de patrimoniu lăsate în paragină, precum și cu turiști de vârsta a treia. Ei bine, dacă judeci superficial această stațiune balneară, vei rata unul dintre cele mai frumoase locuri din România.

Sunt multe motive pentru care ar trebui să alegi măcar o dată în viață ca destinație de vacanță Băile Herculane, însă vom încerca să te convingem cu 20 de argumente!

  1. Este una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din lume

Valea Cerna Baile Herculane

Foto: Pinterest

Prima atestare documentară a stațiunii datează din anul 153 d. Hr, însă surse istorice afirmă că bazele acesteia s-au pus în anul 102 de către împăratul Traian. Romanii au denumit aceste locuri după zeul Hercules – de aici denumirea de Băile Herculane, care se păstrează și în zilele noastre. O serie de vestigii confirmă prezența romanilor în zonă, începând de la apeducte construite de aceștia, până la băi și tabule votive.

Imperiul austriac a fost însă cel care a modernizat stațiunea, pe vremea în care aceste ținuturi au fost alipite acestuia. Personalități de renume precum Franz Josef și împărăteasa Elisabeta (Sisi), dar și împăratul Francisc și împărăteasa Carolina au frecventat această stațiune, lăudând-o cu fiecare ocazie.

  1. Este amplasată într-un loc extrem de pitoresc, înconjurată de munți

Baile Herculane peisaj

Foto: Instagram

Stațiunea Băile Herculane este amplasată într-un loc feeric, pe Valea Cernei, la o altitudine de numai 168 de metri, însă este înconjurată de crestele montane din Parcul Național Valea Cernei-Domogled. Oferă priveliști nemaivăzute, care îmbină arhitectura barocă cu peisajele sălbatice de munte.

  1. Trebuie să vezi Băile Imperiale Austriece

Bai-imperiale-Baile-Herculane

Foto: Instagram

Monument istoric ce datează din anul 1886, Băile Imperiale Austriece se află, din păcate, într-o stare avansată de degradare. Chiar și așa, însă, rămâne un monument deosebit, care te impresionează încă de la prima vedere. Exteriorul este făcut în stilul arhitectural baroc și poate fi admirat de afară, în timp ce interiorul are note gotice, însă nu se recomandă vizitarea acestuia momentan, pentru că există risc crescut de accidentare.

  1. O plimbare prin Parcul Central te va purta în alte vremuri

Parc-central-baile-herculane

Foto: Instagram

Chiar peste drum de Băile Imperiale Austriece este amplasat Parcul Central al stațiunii – pe cât de mic, pe atât de cochet. O scurtă plimbare pe micile alei ale acestuia te vor traspune parcă în alte timpuri.

  1. Cazinoul din centrul stațiunii își recăpătă strălucirea

Foto: Instagram

Ansamblul Cazinoului din stațiune are norocul de a fi în plin proces de restaurare. Acesta găzduiește în zilele noastre un muzeu, o sală de spectacole, precum și un restaurant și mai multe spații comerciale.

  1. Poți admira un arbore sequioa vechi de mai bine de un secol

Foto: Instagram

În fața cazinoului vei descoperi un arbore sequioia plantat în anul 1864. Acesta atinge 30 de metri în înălțime iar trunchiul are diametrul de 1,5 metri.

  1. Ar fi păcat să ratezi Vila Elisabeta

Foto: Instagram

Vila Elisabeta a fost ridicată în anul 1875 în stil rococo. Cu toate că inițial a purtat numele de Vila Tatartzy, ulterior numele i-a fost schimbat în vila Elisabeta. Împărăteasa Sisi a petrecut aici câteva zile de vacanță, în timpul căreia s-a întâlnit cu regina Elisabeta I a României.

Din fericire, clădirea este folosita și în zilele noastre, găzduind Casa de cultura a stațiunii Băile Herculane.

  1. Stațiunea este bogată în izvoare minerale, precum și ape termale

Foto: Instagram

Stațiunea aceasta a devenit populară datorită apelor minerale și a celor termale, ale căror temperaturi ajung la 40-60 de grade Celsius. Acestea sunt sulfuroase, clorurate, calcice ori sodice și au o mulțime de beneficii pentru sănătate.

  1. Pentru a trece râul Cerna pe un pod de piatra vechi de 155 de ani

Foto: Instagram

Podul de piatra de pe Cerna face legătura între Piața Hercules și zona Cazinoului. Acesta a fost construit în anul 1865 și are o lungime de 36 de metri.

  1. O banală plimbare prin Piața Hercules este ca o vizită la muzeu

piata-hercules-baile-herculane

Foto: Instagram

Piața Hercules, amplasată în centrul istoric al stațiunii, abundă în monumente arhitecturale ce datează din secolele XIX-XX. Dintre acestea, menționăm doar câteva: Hotelul Dunărea, Baia și Hotelul Apollo, Hotelul Venus, precum și cea mai veche clădire din stațiune, care datează din 1811, Edificiul “diregătorilor de la administrația băilor”. Cu toate că unele sunt în paragină, merită admirate.

  1. Poți admira statuia lui Hercules

Foto: Instagram

Statuia lui Hercules din centrul stațiunii a fost turnată în bronz la Viena, în anul 1847. Aceasta este, însă, o replică a unei statui descoperite în anul 1724 în urma unor săpături.

  1. Și statuia Diana merită trecută pe lista de lucruri de văzut în Herculane

Foto: Instagram

Statuia Zeiței Diana este amplasată în incinta băii cu același nume, pe strada Izvorului nr 1. Aceasta a fost amplasată aici în secolul al XIX-lea iar acum se încadrează pe lista monumentelor istorice ale orașului.

  1. Pe malul drept al râului Cerna se află Izvorul Neptun II

Foto: Instagram

Printre izvoarele preferate ale turiștilor care vin în mod regulat la tratament în stațiunea Băile Herculane se numără Izvorul Neptul II. Acesta este recomandat celor cu afecțiuni gastrice și diabeticilor.

  1. Vila Livia

Foto: Instagram

Vila Băncii, fosta Vila Livia, a fost ridicată în anul 1888 la cererea unui ofițer român. Aceasta este monument istoric și are o arhitectură deosebită, pe care ar fi păcat să nu o descoperi.

  1. Poți face drumeții montane în Parcul Național Domogled Valea Cernei

Foto: Instagram

După ce explorezi stațiunea pe îndelete, poți continua aventura cu o serie de drumeții montane. Parcul Național Domogled Valea Cernei este extrem de ofertant din acest punct de vedere – există trasee ușoare, de 5 minute, 1 oră sau 2 ore, dar și trasee mai solicitante, de până la 5 ore și jumătate.

  1. Te poți bucura de câteva momente de liniște în Biserica romano-catolică Adormirea Maicii Domnului

Foto: Instagram

Construcția se află în nordul Pieței Hercules încă din timpul împăratului Ferdinand I. Împărăteasa Sisi a participat la slujbe în Capela Catolică a acestei biserici. Dacă ești la Herculane, acordă măcar câteva minute explorării acestui lăcaș de cult.

  1. Poți vedea clădirea Grajdurilor Imperiale

Foto: Instagram

Pe strada Castanilor din Băile Herculane vei avea surpriza de a găsi clădirea Grajdurilor Imperiale, clădire importantă în secolul al XIX-lea. Pe vremuri, de aici plecau trăsurile și caii care asigurau transportul pentru localnici și turiști deopotrivă.

  1. Poți pătrunde în Peștera Hoților

Pestera-hotilor-baile-herculane

Foto: Instagram

Peștera Hoților, cunoscută și sub denumirea de Grota Haiducilor, este localizată la o distanță de 5 minute de mers pe jos de la statuia lui Hercules din centrul istoric al stațiunii. Aceasta are o lungime de 143 de metri și este alcătuită din 3 galerii – două dintre ele sunt iluminate natural, însă pentru a o vedea pe a treia trebuie să ai o lanternă la tine.

  1. În Băile Herculane găsești Muzeul de Istorie Nicolae Cena

Cazino-baile-herculane

Foto: Instagram

Nicolae Cena, născut în anul 1844 în Caraș-Severin, a fost general, dar și fiu de grănicer român. Fiind pasionat de istorie și implicat în viața culturală, după ce și-a încheiat cariera militară și-a dedicat timpul fondării muzeului de istorie care astăzi îi poartă numele. Acesta se află în incinta cazinoului din centrul stațiunii.

  1. Pentru că este o stațiune care încă mai păstrează ceva din măreția trecutului

Foto: Instagram

Ultimul motiv pentru care ar trebui să incluzi stațiunea Băile Herculane pe lista destinațiilor tale de vacanță este pe cât de simplu, pe atât de atractiv. Stațiunea aceasta este printre puținele care par rămase în timp, conservând totodată ceva din măreția vremurilor de multă vreme apuse.