Chiar dacă locuiești în București, poți să fii sigur că ai ratat câteva locuri de-a dreptul impresionante, cu care Capitala se mândrește. Pe lângă unele dintre ele e posibil să treci în fiecare zi, fără să ai idee ce comoară se ascunde în spatele unor ziduri aparent banale. Iata 10 locuri de vizitat în București, pe care e păcat să nu le descoperi!

Toată lumea știe de Casa Poporului, de Hanul lui Manuc, de Muzeul Satului ori cel al Țăranului Român. Însă cum rămâne cu comorile ascunse ale Bucureștiului, uitate de vreme pe străduțe pe care adesea le batem fără să avem habar ce secrete au?
Pentru a cunoaște Bucureștiul mai bine, îți recomandăm insistent să îți faci timp pentru a explora obiective turistice mai puțin exploatate 🙂 – iată 10 dintre acestea!

Templul Coral

Amplasat pe strada Sfânta Vineri, la numărul 9, adică aproape de buricul Bucureștiului, în zona Unirii, Templul Coral este adesea trecut cu vederea, fără să i se acorde importanța cuvenită. Cei care își fac însă timp să îl viziteze sunt puternic marcați de frumusețea acestui lăcaș de cult mozaic. Construit între anii 1864 și 1866, acesta a fost renovat între 1932 și 1945, dar și în 2015, iar în zilele noastre se află într-o stare extrem de bună. Acest templu este o replică a sinagogii Templeglasse din Viena, care însă a fost complet distrusă de naziști în anul 1938.
Stilul arhitectural al Templului Coral este neo-maur, ceea ce îl face să nu se asemene cu nicio altă clădire din Capitală, de aceea trebuie să îl treci pe lista locurilor de vizitat în București.
Vizitarea templului este permisă de luni până joi între orele 9-15, iar vineri și duminică între 9-13, sâmbăta fiind închis.

Muzeul Theodor Pallady – Casa Melik

Casa Melik, una dintre cele mai vechi clădiri bucureștene, găzduiește Muzeul Theodor Pallady, care poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 10-18, pe strada Spatarului la numarul 22, în cartierul Armenesc.
Casa Melik datează de la 1750, însă de-a lungul timpului a fost supusă mai multor lucrări de renovare și restaurare, de aceea arată încă impecabil și păstrează stilul arhitectural românesc specific acelei perioade.
Dacă vizitezi Casa Melik nu te vei bucura numai de frumusețea acestei case, ci și de o colecție de tablouri pictate de Theodor Pallady.

Muzeul de Artă Frederick Storck și Cecilia Cuțescu-Storck

Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck se află în incinta Casei Storck, construită între ani 1911 și 1913, în stil arhitectural specific german. Oprele de artă care pot fi admirate în acest muzeu sunt donate de familia Storck. Clădirea muzeului, precum și picturile, sculpturile și celelalte exponate pot fi văzute de miercuri până duminică, între orele 10 și 18.

Schitul Darvari

Amplasat pe strada ce îi poartă numele – Schitul Darvari nr. 3, acest lăcaș de cult a fost ctitorit în anul 1834. Inițial biserică, apoi schit, Darvari a trecut prin multe evenimente de-a lungul timpului, fiind chiar închis pe perioada comunistă. Începând cu anul 1996, Schitul Darvari este din nou locuit, dar și monument istoric și poate fi vizitat de către cei care au nevoie de câteva momente de liniște absolută în haosul cotidian.
Începând cu ora 7:30, în fiecare zi sunt slujbe la Schitul Darvari. La ora 19:30 se termină slujbele la care e permis accesul celor din afara schitului, iar porțile se închid.

Casa Mița Biciclista

Din păcate, casa se află în plin proces de restaurare, ceea ce înseamnă că interiorul său nu poate fi vizitat momentan. Însă te poți bucura de afară de aspectul clădirii impozante, construită în stil Art Nouveau, special pentru Maria Mihăescu, renumită în perioada interbelică pentru aventurile pe care le avea cu bărbați cu funcții importante în stat. Se speculează chiar că Regele Ferdinand i-ar fi oferit în dar această casă, fermecat fiind de frumusețea sa.

Muzeul Nicolae Minovici

Nicolae Minovici, fratele mai puțin cunoscut al doctorului Mina Minovici, a avut, pe lângă devotamentul față de meseria de medic, și o mare dragoste pentru artă. Acesta a ridicat la început de secol XX, vila în care se află astăzi Muzeul de Artă Populară “Prof. Dr. Nicolae Minovici”. Casa a fost ridicată în stilul conacelor oltenești, neoromânesc, iar construcția sa a început în anul 1905.
În anul 1906 a fost inaugurat aici primul muzeu care purta acest nume, însă era un muzeu privat. Abia apoi, în 1937, proprietarul său, Nicolae Minovici, alege să doneze clădirea și întreaga colecție ce se regăsește în ea Primăriei orașului București.
Trece acest muzeu pe lista celor de vizitat în București și ai șansa de a admira obiecte vestimentare tradiționale din toate zonele țării, precum și obiecte de ceramică ori piese de mobilier sau chiar opere de artă.
Muzeul poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 10 și 18.

Strada Xenofon

Strada Xenofon, localizată în apropierea Parcului Carol, este singura stradă în trepte din Capitală. Aceasta urcă înspre Dealul Filaret, cel mai înalt punct din București.
Dacă în urmă cu câțiva ani această stradă era înțesată de gunoaie și de vegetație crescută necontrolat, acum se mândrește cu un aspect numai bun de pozat și postat pe rețelele sociale precum Facebook sau Instagram, fiind bine întreținută și chiar pictată.

Castelul Vlad Țepeș din Parcul Carol

Copie fidelă a cetății Poenari, castelul lui Vlad Țepeș din Capitală a fost ridicat la ordinul regelui Carol I și inaugurat în anul 1906. Deși se dorea ca acest castel să fie folosit pe post de rezervor de apă, acest lucru nu a fost posibil întrucât bazinul de apă nu a fost funcțional niciodată.
În incinta castelului își desfășoară acum activitatea Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, de aceea acesta nu poate fi vizitat decât de două ori pe an: de Ziua Eroilor (Înălțarea Domnului) și de Ziua Armatei (25 octombrie).

Teatrul de vară Capitol

Inaugurat la început de secol XX sub denumirea de Teatrul de Vară Alhambra, ulterior devenit Teatrul Capitol, ruinele acestui ansamblu de monumente istorice ce regăsesc încă între Bd. Elisabeta nr 36 și Str. Constantin Mille nr 13.
Din păcate, accesul nu este permis în incinta teatrului de vară decât pe periode limitate, în cadrul unor campanii care au ca obiectiv conștientizarea și sensibilizarea față de patrimoniul cultural național.

Palatul Crețulescu

Cunoscută și sub denumirea de Palatul Kretzulescu, acesta clădire impresionantă a fost ridicată între 1902 și 1904, în stilul Renașterii franceze, cu influențe baroce, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Parcul amenajat în jurul palatului de către Elena Ktretzulescu este actualul Cișmigiu. După ce Primăria a cumpărat palatul de la proprietara sa în anul 1927, acesta fost folosit pentru a găzdui Muzeul de Artă Religioasă.
Din anul 1972 însă, palatul servește drept sediu pentru UNESCO-CEPES – Centrul European de Învățământ Superior al UNESCO. Din păcate, această clădire nu poate fi vizitată, însă poate fi admirată din exterior.