Când gândul îți zboară la vacanță și geamantanul așteaptă să fie umplut, e un semn clar că a venit vara. Pentru că dorul de mare trece doar cu o călătorie pe cinste, ți-am pregătit 10 idei de cazare pe litoralul românesc. Din Vamă și până în Năvodari, Marea Neagră are farmecul ei, așa că ia cu tine în valiză la întoarcere cele mai frumoase amintiri din călătoria ta.

Idei de cazare în zona de nord a litoralului românesc

Hotel Nyota, Mamaia Nord- 4 stele

La Nyota ne-a surprins cel mai mult exteriorul clădirii. Excentrică spre futuristă, fațada se remarcă prin balcoanele luminate cu led-uri, care fac cu siguranță turiștii să se oprească și să se exclame „wow!”. Hotelul are piscină exterioară deschisă exclusiv vara, iar cei cazați beneficiază de Wi-Fi gratuit, precum și de șezlonguri și umbrele pe plaja Loft.

Hotel Opera, Mamaia Nord- 4 stele

Situat chiar pe plajă, Hotel Opera se află la câțiva pași de cluburile din stațiune, perfect pentru cei care se află în căutare de distracție la malul mării. Turiștii pot înota în piscina exterioară încălzită sau să stea la soare pe plaja privată a hotelului. Meniul restaurantului este divers, pentru o experiență culinară cât mai plăcută.

Mizuumi Boutique Hotel – 4 stele

Aflat pe marginea lacului Siutghiol, acest hotel este alegerea perfectă pentru cei care caută o balanță între o atmosferă relaxantă și cea antrenantă din stațiunea Mamaia, cunoscută pentru viața de noapte. Cel mai mult ne-a plăcut interiorul camerelor, decorate cu bun gust și foarte cochete. Suitele au un pat-baldachin, ceea ce ne duce cu gândul la decorul din țările exotice. Micul dejun este servit în fiecare dimineață pentru toți oaspeții, hotelul având și o terasă și un bar.

Unde te cazezi în Eforie Nord?

Hotel Europa, Eforie Nord – 4 stele

Îți oferim o variantă cel puțin interesantă. Fiind unitatea de cazare care primește cei mai mulți străini pe litoralul românesc, Hotel Europa este renumit pentru tratamentele de wellness și de relaxare pe care le oferă turiștilor. Cei cazați aici pot beneficia de tratamente cu nămol, masaje și saune. De asemenea, există piscină exterioară și o grădină superbă, unde te poți bucura o plimbare în natură.

Idei de cazare pe litoralul românesc în zona de sud

Hotel Vox Maris Costinești- 4 stele

Stațiunea preferată a tinerilor, Costinești, oferă numeroase locuri de cazare. Plin de viață și aproape de plajă, hotelul Vox Maris le oferă oaspeților săi o multitudine de facilități. Complexul este format din mai multe vile și beneficiază de restaurante, terase, 3 piscine, sală de bowling, teren de tenis, loc de joaca pentru copii, baruri, sală de fitness și săli de conferință. Turiștii vor fi înconjurați de un spațiu verde la malul mării, hotelul fiind amenajat cu gazon și având o grădină superbă, cu flori și diferiți arbuști.

Phoenicia Blue View Resort, Neptun-Olimp – 4 stele

Fostul Complex Amfiteatru Panoramic Belvedere a fost renovat complet în anul 2020, redevenind una dintre cele mai bune variante de cazare pe litoralul românesc. Resortul arată uimitor și garantează că și serviciile oferite sunt conform așteptărilor. Turiștii se pot bucura de cele patru piscine, zona pentru copii și plaja privată, amplasată în zona unui golf încântător.

Hotel Cocor Neptun- 4 stele

Unul dintre cele mai cunoscute hoteluri cu SPA din România, Cocor oferă pachete de wellness într-o atmosferă unică, care te va face să nu vrei să-l părăsești. Dacă te afli în căutare de relaxare la malul mării, aici credem că te vei simți cel mai bine. Pachetele accesibile și oferta variată de servicii vor transforma sejurul tău într-o vacanță de neuitat. Să nu uităm și de restaurantul care promite preparate culinare la cele mai înalte standarde, precum și de zona de Lobby de la piscina exterioară, unde te poți bucura de un cocktail în orice moment al zilei.

Hotel Melodia, Venus – 4 stele

La doar 150 de metri de plaja fină din stațiune, Hotel Melodia este una dintre cele mai inspirate idei de cazare din Venus. Modern și curat, locul te va încânta. Hotelul are piscină exterioară și zonă pentru copii, care fac din acest hotel o destinație perfectă pentru familii, zona fiind una liniștită. Dar ce ne face cu ochiul sunt ofertele all-inclusive, care intră la pachet cu relaxare și confort. Bucură-te de o experiență de vis în sudul litoralului românesc: cu siguranță îți vei dori să revii.

Hotel Mera Onix, Cap Aurora- 4 stele

„Locul vacanței perfecte”, după cum își spun chiar ei, Hotel Mera Onix este fără dar și poate una din locațiile de top din Cap Aurora. Poți să te răsfeți cu un sejur all-inclusive, recomandat în special dacă vii cu întreaga familie. Hotelul organizează evenimente speciale pentru copii, concerte și activități, pentru ca tu să te poți relaxa la plaja privată, știind că micuțul tău se distrează la rândul lui. Cu peste 700 de locuri de cazare și trei piscine exterioare, Mera Onix îți va oferi momente unice pentru o vacanță fără pereche.

Hotel Cupidon, Saturn- 4 stele

Cupidon te va face să te îndrăgostești… chiar de el. Un hotel superb „la 10 metri de plajă”, acesta îți pune la dispoziție 200 de camere pe 6 niveluri. Printre facilități se numără plaja privată de 9000 mp, lobby bar cu o gamă largă de cocktailuri, restaurant și terasă. Cireașa de pe tort însă este piscina de tip infinity, care pare că se varsă direct în mare, pentru o priveliște ca în destinațiile exotice.

Alte idei de cazare pe litoralul românesc

Pentru cei mai aventurieri dintre turiști, există și alte variante de cazare pe litoralul românesc. Printre acestea se numără evident camparea pe plajă în zonele special amenajate.

Unde poți merge cu cortul la mare în România?

Plaja Holiday GPM Năvodari

La nord de stațiunea Mamaia, acest camping are ieșire la plajă și se întinde pe o suprafață de 5 hectare. Campingul oferă spațiu pentru 270 de corturi și 30 de rulote, dar există și 37 de căsuțe și 14 vile. Acestea din urmă sunt dotate cu aer condiționat, frigider și televizor, iar unele dintre ele au chiar și baie proprie. Cel mai bine este să suni din timp și să te interesezi, sau să trimiți un email la adresa de la recepție.

Prețurile sunt foarte accesibile, cu mult mai ieftine decât la un hotel sau la o pensiune în funcție de sezon, costul pentru o persoană este între 12 și 22 lei/zi, iar taxa pentru cort este de 16 lei/zi, iar cea de parcare pentru mașină variază între 9 și 16 lei.

Campingul din stațiunea 2 Mai

La 2 Mai campingul este doar la câțiva metri de plajă. Dacă nu vrei să campezi, poți alege o căsuță. Costurile sunt asemănătoare cu cele din Năvodari: 20 lei /zi pentru adulți și 10 lei/zi pentru copiii între 7 și 14 ani, iar un cort se închiriază cu 15 lei/zi.

Campingul Sandalandala Vama Veche

Poate singurul loc de la Malul Mării Negre care te va face să simți acel „Dolce far niente” despre care vorbeau italienii, în timpul unei plimbări pe plajă este chiar Vama Veche. Campingul Sandalandala este o idee de cazare pe litoralul românesc pentru cei care își doresc să petreacă până la răsărit, să se conecteze cu marea și să se simtă liberi. Dacă dorești să campezi pentru două nopți, prețul este de 28 lei/ persoană, iar dacă alegi să stai trei nopți, 23 lei. Descoperă mai multe despre Vama Veche aici.

Dacă alegi să îți petreci vacanța la Marea Neagră nu vei regreta, fiindcă vei găsi ceva pe gustul tău, indiferent de ce stațiune alegi. Fiecare stațiune e specială într-un anumit fel și așteaptă să îi descoperi secretele. Privește vacanța ca pe un prilej de a încerca experiențe noi și astfel vei reuși să te bucuri de litoralul românesc.